Mănăstirea Bogdănești

Satul Bogdănești este o așezare de vechi răzeși, aflată în apropierea primei capitale, Baia. În această localitate, în jurul anului 1363, voievodul Bogdan I al Moldovei (1359-1365), împreună cu doamna Maria, a zidit o mănăstire denumită Schitul Bogdănești (sau Bogoslovul), pentru a servi drept biserică domnească și loc de rugăciune.

În lucrarea "Istoria Sfintei Mănăstiri Râșca" (1901), arhimandritul Narcis Crețulescu precizează următoarele lucruri în legătură cu întemeierea ei: "Pe la anii 1343 - 1365, un Bogdan-Vodă, poate cel dintâi cu acest nume, se întoarce din bejenie de la Maramureș, înconjurat de moldoveni și cler, se stabilește în târgul Baia, se face proprietar pe moșia cu satul Bogdănești și în memoria descălecării lui clădește biserica Mănăstirii Bogdănești, pe numele lui, biserica cu hramul Sfântul Neculai". ^[1]

Fiind construită din lemn, biserica a rezistat curgerii timpului și atacatorilor timp de 150 ani, până în anul 1510, când a fost distrusă din temelii de tătari. Între anii 1511 și 1512, câțiva călugări vrednici au vrut să o refacă tot pe vechiul amplasament, cu sprijinul domnitorului Bogdan al III-lea (cel Orb), fiul lui Ștefan cel Mare. După cum afirmă Narcis Crețulescu în lucrarea sa, "Bogdan o înzestrează cu obiecte de gospodărie, cu moșia Bogdănești, înconjurătoare mănăstirii... îi dă zestre alte pământuri domnești, luate din trupul pământurilor mănăstirii Neamț".

Încercarea de reconstruire a mănăstirii nu reușește, astfel că în anul 1542 domnitorul Petru Rareș a strămutat vechiul așezământ monahal mai la deal, întemeind Mănăstirea Râșca. Unele documente istorice mai amintesc în secolul al XVII-lea câteva încercări de revigorare a vieții monahale pe locul ctitoriei voievodului Bogdan, dar acestea sunt de scurtă durată. Astfel, documentele menționează între anii 1528–1574 un schit de călugări, iar între 1620–1740 sau 1630–1745 este menționat un schit de maici și acesta cu multe întreruperi.

În Patericul Românesc din anul 1998, este menționat numele unui monah de la Mănăstirea Bogdănești, numit cuviosul Iov Sihastrul, care a viețuit la mănăstire timp de câțiva ani la sfârșitul secolului al XIV-lea, după care s-a retras în pustiu în pădurile seculare de sub Culmea Pleșului, unde a sihăstrit în aspră nevoință peste 40 de ani. Acest mare ascet era considerat că avea darul Sfântului Duh și era făcător de minuni, izgonind duhurile rele din oameni și prevestind cele viitoare. Ca urmare, în jurul său s-a adunat peste 15 călugări, cu care a întemeiat în pădure o mică sihăstrie, cunoscută multă vreme sub numele de Sihăstria lui Iov, iar mai târziu Poiana Iova.