Postări

Se afișează postări cu eticheta Universitate

Palatul de Justiție Craiova

Imagine
Palatul de Justiție Craiova, actuala Universitate din Craiova  Pe locul unde este situată  în momentul de faţă clădirea Universităţii din Craiova a existat în secolul al XVIII-lea Biserica Gănescu, ctitorită de stolnicul Barbu Zătreanu Gănescu. Lăcaşul de cult şi-a pierdut proprietăţile în anul 1863, odată cu secularizarea averilor mânăstireşti. „În curtea şi vechile case arhiereşti îşi mută sediul Tribunalul din Craiova. Ulterior, în anul 1884, s-a decis demolarea aşezământului religios şi ridicarea, pe acelaşi amplasament, a unui Palat de Justiţie. Până la construirea acestuia, sediul provizoriu al tribunalului Craiovei a fost mutat la Casa Băniei. Decizia de demolare a clădirilor care au aparţinut Bisericii Gănescu avea să fie pusă în aplicare în anii 1889-1890, când au început şi lucrările la noua clădire. Un rol important în construcţia noului palat l-au jucat atât Alexandru Marghiloman, atunci Ministru al Lucrărilor Publice (perioadă în care a contribuit, pe lângă constr...