Palatul Culturii Theodor Costescu, Drobeta Turnu Severin
Pentru că finanţarea lucrărilor nu putea fi acoperită din banii publici adunaţi până atunci, Costescu şi-a vândut o parte din pământurile sale din Vânjuleţ. În doar câteva zile acesta a reuşit să strângă întreaga subcripţie de acţiuni pentru începerea construcţiei.
În 1916 lucrările s-au oprit datorită intrării României în Primul Război Mondial.
După 1918, Societatea care se înfiinţase pentru construirea teatrului rămăsese fără fonduri. Din nou, credinţa şi perseverenţa lui Theodor Costescu au dat roade! După două luni de insistenţe, câteva milioane de lei au fost donaţi de severineni, atât cei bogaţi cât şi cei săraci cât şi foşti elevi ai Liceului Traian. Guvernul şi Banca Naţională a României au contribuit de asemenea cu o sumă de bani.
Costescu nu s-a mulţumit doar cu finalizarea lucrărilor! L-a convins pe fostul guvernator al BNR să doneze oraşului preţioasa bibliotecă personală( în 1920 s-a întâmplat, colecţia numărând 40000 de volume). Fostul său professor, savantul C.I Istrati, donează la rugăminţile sale o colecţie impresionantă de artă din toate timpurile. BNR a contribuit şi ea cu un fond de carte.
Pe 30 noiembrie 1924, Palatul Cultural intra în circuitul public.
Provocările nu s-au oprit aici! La acea dată, noul edificiu nu avea sala de spectacole terminată. Sursele de finanţare întârziau să apară…Costescu, cu o energie inepuizabilă şi o credinţă de nezdruncinat şi-a pus în joc toată averea! Mai mult, pentru ca acoperişul palatului să poată fi reparat cu tablă plumbuită, inexistentă pe piaţă şi-a decopertat dependinţele. A donat tabla teatrului!
În cele din urmă şi-a vândut pământurile şi chiar locuinţa personală din Drobeta pentru a putea finaliza lucrările la sala cea mare. A ajuns să locuiască în clădirea teatrului! Visul său, o clădire pentru teatru şi cultură destinate severinenilor a fost împlinit!
Ironia sorţii face ca tocmai ctitorul măreţului edificiu să fie umilit şi marginalizat de contemporanii săi. A ajuns într-un sanatoriu din Bucureşti…
Recunoaşterea meritului său a fost făcută într-o oarecare măsură în 1934, prin alegerea ca membru de onoare al Academiei Române. În 1939, Theodor Costescu şi-a găsit sfârşitul în sanatoriul bucureştean!
(https://zigzagprinromania.com/blog/palatul-theodor-costescu/)
Comentarii
Trimiteți un comentariu